|
|
|
Nu știu cu precizie ce am făcut în alte vieți (deși am o idee destul de clară legată de unele din ele), dar în viața asta sigur principalul scop setat înainte de momentul încarnării (moment pe care-l suspectez ca fiind puternic îmbibat în aburii alcoolului sau ai oricăror substanțe prezente prin dimensiunea respectivă) a fost să nu mă plictisesc. Și mărturisesc fără urmă de modestie că am reușit. De-a lungul vieții mele încâlcite, pe alocuri SF, pe alocuri tragică sau complet hilară, îmi amintesc că repetam obsesiv „frate, trebuie să scriu o carte!”. Cum s-ar zice, poftim de vedeți materializare! Deși ar putea constitui un scenariu de film din categoria SF/dramă/horror/comedie/desene animate, totuși nu o să intru prea mult în detaliile vieții mele (atât timp cât sunt și alte persoane implicate și atât timp cât rănile sunt închise nu are niciun sens). Credeți-mă pe cuvânt, nu m-am plictisit! |
|
Vedeți voi, eu am fost copilul ăla bun, premiant, ascultător… fata cuminte. De mic copil am fost super înțeleaptă, mânca-m-ar mama. De timpuriu am învățat toate regulile care trebuie urmate, toate limitările pe care trebuie să ți le pui și toate metodele de a te disocia total de ceea ce ești și ce vrei, doar ca să fii cuminte. Ca mama, tata, biserica, toți din jur să fie mândri de tine, să se laude tuturor neamurilor cu tine, să-ți dea împărtășania sau orice altceva te validează ca om în această societate atât de sănătoasă. De mică eram acest Solomon care știa exact ce e bine să faci și ce nu, dădeam sfaturi tuturor, știam exact momentul potrivit să ridic sprânceana și exact unghiul corect, prin adolescență deja puteam da verdicte legate de orice faptă, intenție sau părere, bazându-mă pe sfintele învățăminte preluate din scripturi - aia pe bune și cea mai sfântă dintre toate: „ce spune lumea”. Pe scurt, de mică am învățat cum trebuie să-mi construiesc rolul în lumea asta ca să mă protejez și să fiu cât de cât acceptată.. Pentru că, nu-i așa, suntem binecuvântata generație a lui „unde dă mama crește”, „copilul se pupă doar în somn”, „să nu te prind că răcești”, „lasă că o palmă n-a omorât pe nimeni”, „nu-l ține în brațe că se obișnuiește”, „nu te ridici până nu mănânci tot din farfurie”, toate culminând cu apoteoticul „eu te-am făcut eu te omor”. Nu? Nu știu alții cum sunt, însă eu, dacă am avut un talent real, unic, copil fiind, este cel de a înghiți pe nemestecate absolut toate limitările și regulile bolnave ale acestei lumi create de oameni răniți, neiubiți, împietriți. Eu le-am luat de bune.
Începând din acel moment am început adevărata muncă, și cea mai importantă dintre toate: munca cu mine. Am devorat cărți, n-am ratat niciun seminar sau conferință, m-am inițiat în mai toate sistemele și am apelat la multe forme de terapie, unele mai interesante decât altele, totul cu un singur scop: vindecarea și conectarea la mine. Regăsiți în carte mult mai multe detalii, și chiar dacă unele părți au ușoare (sau chiar intense) accente comice, a fost un drum greu. Mi-am străbătut întregul iad, dar am reușit să ies de acolo și să mă reconectez din ce în ce mai mult cu mine. Și încă fac asta, puțin câte puțin în fiecare zi, pentru că totul este un proces și atât timp cât suntem pe aici avem treabă. Profesional, după o viață conectată la mediul de business, consultanță, în 2016 am început să scriu pe blogul Chakra Relaxata (în urma începerii procesului de cunoaștere personală și de vindecare) și am avut minunata surpriză de a constata că mulți oameni rezonează cu mine și cu gândurile mele, probabil pentru că ele vin din adâncul sufletului meu, iar la acel nivel sufletele se recunosc și se înțeleg cu ușurință între ele. În căutările mele de vindecare, cea mai transformatoare a fost pentru mine terapia prin regresii hipnotice, o susțin și o recomand din suflet tuturor celor care rezonează. Acesta este motivul pentru care am simțit să urmez cursuri de certificare în acest domeniu și să practic. Sunt profund recunoscătoare pentru faptul că absolut tot ceea ce fac, atât în sfera de business, terapie dar și prin scrierile mele (articole pe blog și mai nou carte), îmi aduce o enormă bucurie. Deși pare că sunt din filme diferite, pentru mine toate aceste activități vin natural și toate fac parte din misiunea mea personală. Dintre toate, cea mai dragă îmi este cartea recent publicată, “Materializezi oricum. Fă-o conștient!”, o radiografie sinceră, cu aplicabilitate practică, a drumului dureros din Iad către Rai, ambele în noi, care cred că va fi un sprijin pentru cei care se află pe același drum, în puncte diferite. Este vorba despre drumul spiritual așa cum este el, neidealizat, greu, pe alocuri foarte greu, dar și frumos, din ce în ce mai frumos pe măsură ce înaintăm pe el, și de ce nu, haios câteodată, pentru că sunt momente în care tot ce poți face este să accepți realitatea momentului și să faci haz de necaz. Bineînțeles, imediat după ce termini criza de plâns. Mi-aș dori ca celor care poate abia încep acest proces al trezirii spirituale, sau poate sunt încă în acea noapte neagră a sufletului, această carte să le fie o candelă care să le aline prezentul și să le lumineze, cât de puțin, drumul mai departe.
|